Ploiesti: Coral Impex face dezinsectie si deratizare in septembrie


Municipalitatea ploieșteană informează cetățenii că,  în perioada 12 – 26 septembrie 2022, se vor executa servicii de dezinsecție și deratizare în orașul nostru.

Astfel, serviciile de dezinsecție, combatere țânțari, se vor desfășura în parcuri și la nivelul spațiilor verzi aparținând domeniului public și privat, în intervalul orar 06.00-12.00.

Serviciile de dezinsecție, combatere țânțari, se vor desfășura, în spațiile deschise din domeniul public, precum și în spațiile deschise aparținând persoanelor fizice și juridice de pe aliniamentele stradale, în intervalul orar 21.00-04.00.

Serviciile de deratizare, în parcuri și spațiile verzi aparținând domeniului public și privat, se vor executa în intervalul orar 08.00-16.00.

Operatorul S.C. Coral Impex S.R.L. va utiliza următoarele produse, în contextul activităților de dezinsecție (combatere țânțari) și deratizare, ce vor fi derulate pe domeniul public și privat al orașului:

  • Cymina Plus, având substanța activă cypermethrin, tetramethrin, piperonyl butoxide, folosit pentru combaterea insectelor adulte;
  • Vectobac WG, având substanța activă bacillus thuringiensis, folosit pentru combaterea larvelor;
  • Detral Super, având substanța activă deltamethrin, esbiothrin, folosit pentru combaterea insectelor;
  • Biopren 50 LML,având substanța activă s-metopren, folosit pentru combaterea larvelor;
  • Colbrom, având substanța activă bromadiolone, folosit pentru combaterea rozătoarelor.

Suplimentar, pot fi utilizate și alte substanțe avizate de Ministerul Sănătății, cu acordul prealabil al beneficiarului.

Produsele menționate se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide, avizate pentru profilaxia sanitar – umană de către Ministerul Sănătății și fac parte din grupele Xn (gr. III) și Xi (gr. IV) de toxicitate.

Acțiunile de dezinsecție se desfășoară în conformitate cu prevederile OMS 119/2014 și cu recomandările Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino, privind activitățile de dezinsecție la nivel comunitar.

Dezinsecția se va realiza de către echipele S.C. Coral Impex S.R.L. cu utilaje portabile și autopurtate.

În acest context, adresăm rugămintea ca, în perioada menționată, să fie luate toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu.

În caz contrar, Primăria municipiului Ploiești și S.C. CORAL IMPEX S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate.

Personalul implicat în execuția serviciilor amintite este calificat în funcția de agent D.D.D., în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Precizăm că, pentru ca activitățile menționate să fie eficiente, acestea trebuie efectuate în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public, cât și privat.

În acest sens, facem apel către cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să deruleze activitățile de dezinsecție și deratizare pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității.

În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor lucrări, perioada de efectuare a serviciilor de dezinsecție și deratizare va fi prelungită”, se arata intr-un comunicat al Primariei Ploiesti.

Articolul Ploiesti: Coral Impex face dezinsectie si deratizare in septembrie apare prima dată în Primar in Prahova.



Source link