Benzile elastice de fitness, simplitatea ridicată la rang de eficiență (P)


Un set de benzi elastice fitness își poate dovedi eficiența oricând este utilizat. Datorită dimensiunilor reduse, pot fi transportate cu ușurință în geantă sau rucsac, pentru a fi folosite la sală, la serviciu, în parcurile amenajate pentru efectuarea exercițiilor fizice sau în călătorii.

Avantajele acestor accesorii, perfecte pentru sesiunile de training, sunt numeroase, contribuind la îmbinarea diverselor grade de dificultate din cadrul unui antrenament. Cu ajutorul lor poți angaja la lucru întregul corp și îți poți îmbunătăți rezistența, echilibrul și elasticitatea. De la brațe la picioare, fiecare grupă musculară va fi „trezită” din amorțeală, beneficiind de un program complex de pregătire fizică.

Dacă la prima vedere par doar niște articole banale, nu sunt deloc așa, exercițiile cu benzi elastice fitness având efecte notabile chiar și pentru profesioniști. Indiferent de nivelul tău, poți apela la acest echipament pentru a diversifica antrenamentele și pentru a le imprima un grad de complexitate în plus. Așadar, sunt ideale pentru oricine dorește să obțină o condiție fizică optimă și un corp de invidiat. Începători sau avansați pot apela la acest articol, rezistența benzilor solicitând excelent musculatura din planul superior sau inferior.

Combină seturile de benzi elastice fitness și cu alte tipuri de echipamente

Benzile funcționează excelent pe cont propriu, dar pot fi, de asemenea, asociate cu alte echipamente, precum ganterele sau flexoarele. De fapt, experții cred că este o idee bună să combini exercițiile efectuate prin intermediul benzilor cu cele efectuate cu ajutorul greutăților. Fiecare echipament solicită mușchii în mod diferit, prin urmare, acestea se completează perfect pentru a obține cele mai impresionante rezultate, într-un timp relativ scurt.

Versatile și ușor de folosit

Aceste articole de rezistență sunt extrem de ușoare, ceea ce le face deosebit de portabile. Astfel, poți lucra cu ele fără limitări de spațiu sau un program orar anume. Spre deosebire de alte articole fitness, benzile nu necesită o suprafață importantă pentru a le folosi sau depozita.

Rezistență progresivă

Echipamentul oferă o provocare unică pentru mușchi atunci când vine vorba de antrenamentul de forță. Benzile creează o rezistență împotriva căreia mușchii trebuie să lucreze, oferind în același timp și o rezistență progresivă. Acest lucru înseamnă că, pe măsură ce gama de mișcare devine mai diversificată, crește și intesitatea oferită de bandă. Numărul fibrelor musculare utilizate în efectuarea exercițiilor crește pe măsură ce gama de mișcare crește. Cu cât vei utiliza mai multe fibre musculare, cu atât mai mari vor fi adaptările în forța musculară.

Varietate de exerciții

În linii mari, un set de benzi elastice fitness este, cu siguranță, pentru cei care doresc să experimenteze noi programe de antrenament sau să-și păstreze rutinele în variație constantă. Datorită caracteristicilor, le poți folosi pentru un antrenament complet, care provoacă aproape fiecare grupă musculară principală. Echipamentul permite efectuarea unui spectru larg de exerciții și oferă o multitudine de variații. Dacă erai în căutarea unui mod de a te desprinde de monotonia unei rutine, cu ajutorul acestor articole vei reuși să reîmprospătezi sesiunile de lucru, posibilitățile de utilizare fiind cu adevărat infinite!

După cum poți observa, includerea unor benzi elastice fitness în cadrul antrenamentelor îți dă șansa de a descoperi noi modalități de exercițiu, la intensități diverse. Folosește acest echipament în rutina săptămânală și revino în forma fizică la care visezi! De la brațe, spate, piept până la abdomen, fesieri și picioare, toate grupele principale vor fi armonios conturate!

benzi elastice fitness



Source link